Există o regulă nescrisă în politică, valabilă pretutindeni, dar perfecționată în România. Atunci când nu mai poți convinge oamenii că ai soluții, încearcă să-i convingi că problemele sunt altele.

De câteva săptămâni, spațiul public este dominat de o succesiune amețitoare de teme politice precum suspendarea președintelui, alegeri anticipate, războaie interne în partide, congrese, negocieri pentru majorități și declarații care par desprinse dintr-o campanie electorală permanentă. Fiecare zi aduce un nou conflict, iar fiecare conflict împinge în plan secund întrebările care contează cu adevărat.

Între timp, românii continuă să plătească taxe mai mari, să suporte efectele unui deficit bugetar care limitează investițiile publice, să aștepte luni pentru investigații medicale, să își trimită copiii într-un sistem de educație care produce rezultate tot mai slabe și să privească neputincioși cum sute de mii de tineri aleg să își construiască viitorul în afara țării.

Aceasta este ruptura fundamentală dintre agenda politicienilor și agenda societății.

Memoria scurtă – principalul aliat al clasei politice

În campania parlamentară din decembrie 2024, toate partidele au promis, într-o formă sau alta, același lucru, și anume mai multă prosperitate, un stat mai eficient, investiții, spitale moderne, școli mai bune, reducerea birocrației și respect pentru contribuabil.

PSD vorbea despre stabilitate și creșterea nivelului de trai.

PNL promitea reforma administrației și sprijin pentru economie.

USR își construia mesajul în jurul reformei statului și combaterii privilegiilor.

AUR promitea schimbarea radicală a modului în care este guvernată România și apărarea interesului național.

SOS România și POT promiteau resetarea clasei politice, iar UDMR vorbea despre dezvoltare regională și stabilitate.

Au trecut aproape doi ani.

Astăzi, aproape niciun partid nu mai vorbește despre propriul bilanț. Toate vorbesc despre următoarea criză politică.

Și poate că acesta este cel mai mare succes al clasei politice: a reușit să convingă societatea să discute despre ceea ce convine partidelor, nu despre ceea ce interesează cetățenii.

PSD – experiența de a guverna și experiența de a uita

PSD încearcă astăzi să proiecteze imaginea partidului responsabil, preocupat de stabilitate și echilibru.

Este o strategie eficientă de comunicare. Dar este imposibil să ignori faptul că PSD a fost unul dintre principalii actori ai guvernării în ultimii ani și poartă, alături de ceilalți parteneri de coaliție, responsabilitatea pentru nivelul deficitului, pentru întârzierile reformelor și pentru performanța administrației.

Nu poți cere un nou vot fără să prezinți un bilanț.

PNL – captiv între guvernare și propriile conflicte

PNL traversează una dintre cele mai dificile perioade din existența sa recentă.

În loc ca energia partidului să fie concentrată asupra reformelor promise în campanie, atenția publică este captată de confruntările interne, de schimbările de conducere și de disputele pentru influență.

Orice partid are dreptul la dezbateri interne. Problema apare atunci când acestea ajung să eclipseze guvernarea.

Românii nu votează un partid pentru spectacole interne, ci pentru rezultate. Ori este extrem de ciudat să aștepți rezultate de la un partid care incapabil să organizeze un congres legal și statutar.

USR – reforma promisă și reforma amânată

USR continuă să vorbească despre digitalizare, meritocrație și reforma statului.

Aceste teme rămân actuale și necesare.

Însă electoratul are dreptul să întrebe nu doar ce reforme își dorește partidul, ci și cât de fezabile sunt acestea și ce lecții au fost învățate din perioadele în care USR a participat la guvernare.

Credibilitatea se construiește prin rezultate, nu doar prin intenții.

AUR – opoziția permanentă

AUR a ales strategia confruntării continue.

Suspendarea președintelui, alegerile anticipate și schimbarea rapidă a actualei majorități sunt teme care mobilizează electoratul și domină agenda mediatică.

Problema este că ele nu răspund întrebărilor economice și sociale care îi preocupă zilnic pe români.

Opoziția are obligația să critice. Dar are și obligația să demonstreze că poate guverna. Totodată, opoziția are responsabilitatea de a nu transforma scena politică într-un maidan.

UDMR, SOS România și POT

UDMR continuă să joace rolul negociatorului discret, preferând stabilitatea în locul confruntării.

SOS România își păstrează discursul anti-sistem și capitalizează nemulțumirea unei părți a electoratului.

POT încearcă încă să își definească identitatea parlamentară și să demonstreze că poate reprezenta mai mult decât o surpriză electorală. Între timp, președintele POT “plânge” pe la ușile altor partide, pentru a deveni… simplu membru…

Toate partidele au dreptul să își promoveze proiectele.

Toate partidele au însă aceeași obligație: să răspundă pentru ceea ce au făcut, nu doar pentru ceea ce promit.

Agenda care lipsește

În timp ce politicienii discută despre suspendări, anticipate și congrese, România evită întrebările esențiale.

Cum va fi redus deficitul?

Cum va fi reformat sistemul de sănătate?

Cum va fi oprit exodul tinerilor?

Cum va deveni administrația mai eficientă?

Cum vor fi cheltuiți mai bine banii publici?

Cum va deveni economia românească mai competitivă?

Cum reducem inflația care a ajuns la 11%?

Aceste întrebări nu generează milioane de vizualizări pe rețelele sociale.

Dar ele decid nivelul de trai al românilor pentru următorul deceniu.

Cine stabilește agenda câștigă dezbaterea

În comunicarea politică există un principiu simplu: cine stabilește tema discuției câștigă adesea și confruntarea.

Astăzi discutăm despre suspendare.

Mâine vom discuta despre anticipate.

Poimâine despre congresul unui partid.

Între timp, problemele reale rămân aceleași.

Poate că aceasta este adevărata victorie a clasei politice, respectiv nu faptul că își învinge adversarii, ci faptul că reușește să convingă milioane de oameni să vorbească despre problemele politicienilor, în loc să vorbească despre problemele României.

Iar până când agenda publică va fi dictată de scandal și nu de soluții, fiecare nouă campanie electorală va începe la fel: cu promisiuni noi și cu aceeași întrebare pe care prea puțini alegători o mai adresează:

„Ce ați făcut cu promisiunile din campania electorală?”

Între  timp, președintele Nicușor Dan se pregătește să își numească Guvernul său, condus de un tehnocrat. 😊

#AlinaAlupoaei