În spațiul public, în discursul politic, în ultima perioadă, creștinismul pare să fie un (nou) termen la modă. Noile mișcări politice (dezertările din partidele politice mari și inițierea unor constructe politice noi!) sunt justificate prin lipsa de viziune și nevoia de a aduce în atenție problematica creștinismului. Cu toate acestea, falșii profeți ai schimbării sunt… aceeași. Acei care, de peste 30 de ani, s-au aflat în politică. Și, care, au susținut ideologia unui partid sau al altuia. Însă, acum au avut revelația apărării valorilor creștine.

Mai mult, unii politicieni, în afară de a fi membri marcanți (sau mai puțin marcanți!) ai unor partide politice, sunt și membri ai unor culte religioase. Evident, creștine. Culte religioase care se autointitulează adevăratele promotoare sau apărătoare ale creștinismului. De parcă, Biserica Ortodoxă Română nu ar exista în acest peisaj. De parcă, în România ar exista doar reprezentanți și membri ai cultelor religioase.

Prin urmare, se încearcă acreditarea ideii potrivit căreia doar cultele religioase, prin vârfurile lor de lance politice, pot coagula segmentul românilor creștini cu scopul de a da sens României. Ei și conexiunile pe care le au cu omologii din diverse state.

România, a patra țară din lume ca număr de ortodocși!

Cu toate acestea, niciun reprezentant al cultelor religioase nu vorbește de… Biserica Ortodoxă Română (BOR). Practic, în discursul lor BOR nu există. Stau la „masa puterii politice” și clamează legitimitatea de a se erija în adevărații reprezentanți ai creștinismului. Ei și nu BOR. Dar, potrivit recensământului din anul 2021, 14 milioane de români și-au declarat apartenența la religia ortodoxă, în timp ce doar 653.000 au indicat faptul că sunt membri ai cultelor religioase recunoscute.

România, în top 10 cele mai religioase țări din lume și țara cu cea mai numeroasă populație ortodoxă din Uniunea Europeană!

Și, cu toate acestea, cei 653.000 se erijează, prin diverși lideri politici, ca fiind cei ce au legitimitatea de a promova valorile creștine. Ei și nu Biserica Ortodoxă Română. Oare cu ce sunt mai reprezentative cultele religioase în apărarea și promovarea creștinismului? Ce îi face mai speciali decât BOR?

Mă întreb care ar fi rațiunea pentru care un creștin-ortodox ar legitima un membru al unui cult religios să fie reprezentantul intereselor sale?  Adică, de ce nu aș acorda încredere unui reprezentant al BOR de a-mi apăra interesele în cadrul Parlamentului? Evident că primul răspuns din partea reprezentanților cultelor religioase ar fi că BOR nu face politică sau că nu trebuie să se implice în politică. Dar, dacă admitem faptul că și cultele religioase sunt creștine, atunci de ce unii ar avea dreptul și alții nu? Sau dublul standard se aplică și în cazul religiei și cultele de “import” primează în fața valorilor tradiționale  autentice  creștine?

Nu trebuie ignorat faptul că BOR este principalul apărător și promotor al esenței neamului românesc și al valorilor tradiționale. Cu mult înaintea apariției sau importului cultelor religioase. Ori, să încerci să acreditezi ideea că doar cultele religioase au legitimitatea de a apăra și promova pilonii tradiționali ai neamului românesc este prea mult. Falșii profeți ai creștinismului nu ar trebui să uite că, înainte de toate, românii, în proporție covârșitoare, s-au declarat creștini-ortodocși. Și, doar un mic procent ca aparținând altor culte religioase. Deci, singura entitate religioasă ce are legitimitate de a apăra pilonul creștin al neamului românesc este BOR. Posibil să se supere reprezentanții cultelor religioase care sunt și lideri politici, dar acesta este adevărul.

Mai mult, dacă am pune semnul întrebării între cultele religioase și BOR, cel puțin din perspectiva legitimității, atunci de ce este normal ca unii să se implice în politică și alții nu?  BOR, prin preoții care slujesc în biserici, este prezentă și în cea mai mare reședință de județ, dar și în cel mai mic cătun. Ori, din această perspectivă, spre deosebire de cultele religioase, BOR are, cu siguranță, cea mai clară imagine a societății românești. De la nevoi și frustrări și până la așteptări. Și, prin urmare, legat de retorica „noi știm ce dorește societatea”, din nou, BOR are cea mai clară imagine și asupra acestui aspect.

În concluzie, apărarea și promovarea valorilor tradiționale creștine se poate face doar de cei care au legitimitate. Adică, de Biserica Ortodoxă Română. Restul reprezintă doar zgomot de fond…