Istoria politică are o memorie pe care oamenii o pierd, dar societățile o păstrează. Doctrinele nu dispar definitiv; se retrag, se transformă, își schimbă vocabularul și, uneori după câteva generații, revin sub forme pe care contemporanii le percep drept noi.

Nu există o regulă mecanică potrivit căreia la fiecare o sută de ani istoria repetă aceleași ideologii, dar există o ciclicitate recognoscibilă a marilor teme politice. După perioade dominate de universalism apare nevoia de identitate, după excesul de individualism reapare nevoia de comunitate, după globalizare revine suveranitatea, iar după relativizarea simbolurilor naționale reapare dorința de apartenență.

Suntem, probabil, la începutul unui asemenea ciclu. Națiunea revine în centrul conversației politice. Patriotismul este reabilitat. Credința reintră în discursul public. Tradiția nu mai este privită automat ca un rest al trecutului. Iar ceea ce Nicușor Dan numește „naționalism sănătos” trebuie înțeles tocmai în această mutare de paradigmă. Încercarea de a recupera ideea de națiune din monopolul celor care au transformat-o fie într-un tabu, fie într-o într-un instrument politic.

Numai că istoria are și o a doua lecție, mult mai puțin confortabilă. Când societatea începe să caute, din nou, protecția comunității, ordinea și forța statului, atunci granița dintre patriotism și colectivism devine surprinzător de subțire. Naționalismul nu conduce inevitabil către extremism, după cum nici patriotismul nu este sinonim cu autoritarismul. Dar un naționalism care renunță la liberalism, la pluralism și la libertatea individului poate ajunge, paradoxal, să redeschidă drumul către exact ceea ce pretinde a combate. Un stat care cere supunere în numele colectivității, care definește interesul comun în locul cetățeanului și care transformă identitatea într-un instrument de disciplinare socială.

În acest sens, chiar și formele viitoare de comunism nu ar trebui imaginate neapărat în uniforma secolului XX. Ar putea reveni sub forma unui colectivism nou, digital, economic sau național, cu alte simboluri și alte narative. Dar cu aceeași tentație fundamentală de a pune comunitatea definită de stat deasupra libertății individului.

Rămâne de văzut dacă România intră într-o epocă a „naționalismului sănătos”, dar și ce fel de naționalism va fi acesta și cine îi va stabili limitele. Iar aici începe povestea lui Nicușor Dan.

Pentru că președintele României nu mai vorbește doar despre instituții, reformă, Europa sau administrație. Începe să vorbească tot mai apăsat despre România însăși. Despre patriotism, credință, istorie, identitate și apartenență.

Și, din acest punct de vedere, poate că nimic din ceea ce face nu este întâmplător. Nici măcar vizita la Mănăstirea Dragomirna.

Uneori, politica nu se face doar prin discursuri. Se face și prin locurile în care alegi să mergi.

Astăzi, Nicușor Dan a fost la mănăstirea Dragomirna, dar nu ar fi exclus ca “mâine” să fie prezent la mănăstirea Petru Vodă. Pentru că Dragomirna și Petru Vodă nu sunt două insule monahale fără legătură între ele. Din contră! Fac parte din aceeași geografie spirituală a Moldovei, în care oameni, călugări, practici religioase și narațiuni despre credință, neam, suferință și memorie au circulat de-a lungul timpului.

Dragomirna a fost, în 1938, unul dintre locurile în care au fost internați membri ai Mișcării Legionare în timpul represiunii regimului lui Carol al II-lea. Documentele istorice consemnează internări la Dragomirna, inclusiv ale unor membri importanți ai Legiunii. Petru Vodă, mănăstire ctitorită de regretatul părinte Iustin Pârvu, a devenit în timp unul dintre locurile în care memoria religioasă, anticomunismul, ideea de neam și anumite forme de memorie legionară s-au întâlnit și s-au suprapus. În jurul lui Iustin Pârvu s-a construit un univers memorial în care credința ortodoxă, suferința din închisorile comuniste și identitatea națională au ocupat un loc central, iar referințele legionare au apărut, în anumite contexte, chiar în interiorul acestui spațiu. Rămâne de văzut dacă mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț va fi următoarea pe lista președintelui României.

Când globalismul devine problema, iar națiunea răspunsul

Ieri Nicușor Dan l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL pentru funcția de prim-ministru. Dar modul în care a ales să facă această nominalizare arată clar, ruptura ireversibilă dintre Nicușor Dan și partidele progresiste.

Suntem obișnuiți cu greșelile de protocol ale președintelui Dan, dar, de această dată am asistat la o umilire continuă a celui pe care l-a propus. Cutuma spune că desemnarea prim-ministrului se face în prezența celui desemnat. Un bun prilej pentru președinte să anunțe persoana desemnată, în timp ce persoana desemnată are ocazia de a transmite un mesaj. În cazul altor desemnări (Tomac, Veștea etc.) persoanele au fost prezente. Alături de președinte. Dar, în cazul domnului Siegfried Mureșan nu a fost așa. Mesajul subliminal transmis a fost că Nicușor Dan nu și-a “asumat” desemnarea. Pur și simplu a rostit un nume. Mai mult, a declarat că publicarea în Monitorul Oficial se va face luni… la aproape 100 de ore de la desemnare.

Altfel spus, prin discurs și abordare, Nicușor Dan a oficializat “divorțul” de USR și PNL. S-a “lepădat de Satana” și este din ce în ce mai evident faptul că va merge pe propriul drum. Unul naționalist. Dar, sănătos.

Iar pentru acest drum, naționalist, este “obligat” să excludă orice posibilitate de a avea un partid suveranist/patriotic la Guvernare. La fel cum este “obligat” să aibă propriul Guvern. Nicușor Dan nu se grăbește. Așteaptă. Și nominalizează. Și va mai nominaliza câte persoane va fi nevoie, până când își va atinge obiectivul, respectiv învestirea “guvernului Nicușor Dan”.

Concluzionând, nu este nimic nou sub soare. Doar marketing politic. Sănătos.

#AlinaAlupoaei