În politică, ca și în marketing, poți să vinzi aproape orice dacă știi să „ambalezi” produsul suficient de bine.

Un candidat are nevoie de carismă, de prezență, de un mesaj bun, de o poveste care să prindă la public și, mai ales în epoca rețelelor sociale, de capacitatea de a transforma câteva secunde de video într-un milion de afișări. Asta nu este rău și nici nu trebuie demonizat, pentru că un politician care nu știe să comunice, să își prezinte ideile și să convingă oamenii nu are cum să câștige o competiție electorală.

Problema apare atunci când marketingul politic devine mai important decât produsul politic.

Pentru că poți să împachetezi impecabil un candidat, să îi construiești imaginea de reformator, profesionist, tehnocrat, salvator sau „om nou”, să îi faci sloganuri, videoclipuri, campanii și milioane de vizualizări, dar vine inevitabil momentul în care campania se termină, omul ajunge în funcție și trebuie să demonstreze că, dincolo de ambalaj, există și conținut.

Există competență? Există experiență? Există pregătire?

Pentru că alegătorul nu cumpără un afiș. Prin vot, cumpără încrederea că acel om poate lua decizii în numele lui.

Și aici cred că este una dintre marile probleme ale politicii românești. Discutăm obsesiv despre partide, sigle, doctrine și campanii electorale, dar prea puțin despre oamenii pe care partidele îi trimit în funcții.

Nu partidele politice sunt problema în sine. Problema o reprezintă selecția oamenilor.

Un partid poate avea o doctrină foarte bună și poate trimite în Parlament un om nepregătit, poate avea un program excelent și poate susține pentru o funcție publică un om fără experiență relevantă, poate vorbi despre profesionalizarea administrației și, în același timp, poate transforma funcția publică într-o recompensă pentru loialitate.

Iar aici apare confuzia pe care o facem de prea mult timp:

a fi bun la politică nu înseamnă automat că ești bun la administrarea unui domeniu.

Un om poate fi un excelent organizator de partid și un administrator slab, poate fi un foarte bun comunicator și un ministru slab, poate fi charismatic, popular și viral, dar complet nepregătit pentru responsabilitatea pe care o primește.

Și invers, un profesionist extraordinar poate fi un politician mediocru, pentru că nu are carisma necesară pentru a câștiga o campanie.

De aceea avem nevoie de ambele.

Avem nevoie de marketing politic pentru a câștiga alegerile și de competență pentru a guverna după ce le-ai câștigat.

Dacă lipsește a doua parte, prima devine doar ambalaj.

Problema nu este că există partide. Problema este pe cine aleg partidele.

Aici ar trebui să devenim mult mai exigenți.

Când un partid își stabilește lista de candidați, întrebarea nu ar trebui să fie doar cine este suficient de popular pentru a aduce voturi, cine este suficient de loial pentru a nu crea probleme sau cine poate face campanie de dimineață până seara.

Ar trebui să ne întrebăm și:

Ce a făcut omul acesta înainte?

Ce profesie are?

Ce experiență profesională are?

Ce știe să facă?

Ce rezultate a obținut?

A condus vreodată o echipă?

A administrat vreodată un buget?

A lucrat vreodată în domeniul în care urmează să ia decizii?

Înțelege legislația pe care o votează?

Sau principala lui calificare este că partidul l-a considerat suficient de potrivit pentru o poziție pe listă?

Nu spun că un om fără facultate este automat incompetent și nici că o diplomă îl transformă automat într-un profesionist.

Diploma nu este garanția competenței. Dar nici competența nu ar trebui să fie presupusă doar pentru că un om a câștigat alegerile.

Pentru că există o diferență uriașă între a avea dreptul să fii ales și a fi pregătit pentru funcția în care ai fost ales.

Legea 165/2026 este un exemplu care ar trebui să ne dea de gândit

Avem chiar acum un caz care arată cât de importante sunt competența, atenția și responsabilitatea atunci când scrii o lege.

Legea nr. 165/2026 a modificat Codul administrativ și a introdus reguli care au generat o problemă de incompatibilitate pentru aleși locali și județeni care aveau și raporturi de muncă în sectorul public. Legea a intrat în vigoare la 9 august, iar termenul pentru înlăturarea incompatibilității a ajuns la 25 august.

Și apoi s-a întâmplat ceva care ar trebui să ne ridice tuturor câteva semne de întrebare.

La mai puțin de 24 de ore după expirarea termenului, Parlamentul s-a mobilizat în regim de urgență pentru a modifica prevederea care generase problema, iar ulterior Senatul a adoptat la rândul său modificarea. Amendamentul a prevăzut inclusiv că situațiile apărute între intrarea în vigoare a Legii 165/2026 și noua intervenție legislativă nu vor constitui incompatibilități sau conflicte de interese și nu vor atrage răspunderea juridică aferentă.

Nu este nimic anormal ca o lege să fie corectată. Legile pot și trebuie să fie modificate atunci când realitatea arată că o soluție legislativă nu funcționează.

Problema este cum ajungem să votăm o lege ale cărei consecințe trebuie reparate atât de repede.

Cine a analizat-o înainte de vot?

Cine a verificat consecințele?

Cine a întrebat specialiștii?

Cine a urmărit cum se aplică în administrația reală?

Și, mai ales, cine și-a asumat responsabilitatea pentru ceea ce a votat?

Pentru că parlamentarul nu este omul care apasă un buton. Prin acel vot, el produce reguli după care oamenii trebuie să trăiască.

Poate că trebuie să schimbăm criteriul

Nu cred că soluția este să spunem simplist: „Dacă nu ai facultate, nu ai ce căuta în Parlament”. Ar fi o concluzie superficială.

Dar cred că trebuie să avem o discuție serioasă despre standarde de competență, pregătire și experiență pentru funcțiile care presupun exercitarea puterii publice.

Pentru că, dacă acceptăm că pentru foarte multe profesii este nevoie de pregătire, certificare, experiență și evaluare, este legitim să discutăm ce standarde ar trebui să existe pentru oamenii care fac legile după care trăim cu toții.

Nu pentru a transforma politica într-un club al diplomelor. Ci pentru a încerca să o transformăm într-un sistem în care responsabilitatea funcției este proporțională cu competența celui care o ocupă.

Iar aici partidele au o responsabilitate uriașă. Nu trebuie să caute doar oameni care pot câștiga alegeri. Trebuie să caute oameni care pot produce rezultate după ce le câștigă. Pentru că un membru de partid nu ar trebui să primească automat o funcție doar pentru că a fost loial partidului. Funcția publică nu trebuie să fie recompensa pentru fidelitate politică.

Marketingul aduce votul. Competența trebuie să livreze.

În marketing există o regulă simplă. Poți convinge clientul să cumpere produsul, dar dacă produsul nu livrează ceea ce ai promis, data viitoare nu mai ai nevoie de campanie ca să îți pierzi clientul.

În politică este chiar mai grav.

Alegătorul nu poate returna guvernul după 14 zile.

Nu poate cere banii înapoi. Nu poate apăsa butonul „return product”.

El rămâne să suporte consecințele.

De aceea, da, vreau politicieni carismatici.

Vreau politicieni care știu să comunice, să convingă și să facă marketing politic.

Dar vreau și produsul din spatele reclamei.

Vreau să știu ce au făcut înainte, ce știu să facă, ce experiență au, ce rezultate au obținut și, mai ales, de ce sunt potriviți pentru funcția în care sunt puși.

Pentru că politica nu poate fi doar despre cât de bine reușești să vinzi un om.

La un moment dat, omul trebuie să demonstreze că merită ceea ce i-ai cumpărat prin vot.

Iar când vorbim despre Parlament, Guvern și administrație, miza nu este imaginea politicianului.

Miza este viața celor care trebuie să suporte rezultatul deciziilor lui.

De aceea, poate că întrebarea pe care ar trebui să o punem înainte de „Cu cine votezi?” este una mult mai incomodă: „Ce știe omul acesta să facă?”

Pentru că marketingul poate câștiga alegerile. Dar numai competența poate justifica votul primit.

Iar după experiența Legii 165/2026, poate că ar trebui să ne amintim ceva foarte simplu: Legile nu sunt experimente. Iar românii nu sunt cobai.

Iar dacă vrem să înțelegem cât de importantă este selecția oamenilor, avem și exemple care nu mai țin de teorie. Paul-Ciprian Pintea este astăzi senator de Sălaj, ales în 2024 pe listele POT și membru al Comisiei pentru drepturile omului; pagina oficială a Senatului confirmă mandatul său, însă parcursul său educațional a devenit public o problemă serioasă după ce presa a documentat că în CV-ul său au existat informații neconforme cu realitatea despre studiile liceale și despre presupusele cursuri de „Business Management” la Academic Singles, care este, în realitate, un site de matrimoniale. Arhivele școlare consultate de presă au indicat că Pintea a urmat 10 clase și un an de completare profesională în calificarea zidar-pietrar-tencuitor, fără studiile prezentate inițial în CV. (Senatul României)

Și aici nu mai vorbim despre faptul că un om are sau nu are facultate. Vorbim despre criteriile după care un partid decide că un om este suficient de potrivit pentru a ajunge să facă legi. Pentru că poți să nu ai studii universitare și să fii un profesionist extraordinar, dar dacă ajungi parlamentar cu un CV în care studiile sunt prezentate inexact, problema nu mai este lipsa diplomei, ci credibilitatea și capacitatea de a ocupa o funcție publică de asemenea responsabilitate. Iar acesta este, de fapt, întregul subiect: nu avem nevoie de politicieni care doar arată bine în campanie, ci de oameni care, după ce au câștigat votul, pot demonstra că merită funcția pe care au primit-o.

Marketingul poate vinde produsul. Dar dacă produsul nu livrează, ambalajul nu mai poate salva nimic.

#AlinaAlupoaei