În politică există două reguli simple. Prima spune că poți împrumuta un slogan, o fotografie sau chiar un aliat de conjunctură, dar nu poți moșteni automat electoratul altcuiva. A doua regulă nescrisă spune că într-o alianță electorală, cifrele nu se adună. Cu toate acestea, George Simion pare să construiască în continuare strategia AUR mizând pe o iluzie periculoasă: dacă îi validează toate declarațiile și toate teoriile lui Călin Georgescu, implicit, va moșteni și voturile acestuia la următoarele alegeri.

Călin (Guru) Georgescu este un personaj cu totul și cu totul interesant. L-am întâlnit în anul 2023 la Tribunalul București când, din coincidență, eram în sala în care se judeca acordarea personalității juridice partidului al cărui președinte se dorea a fi, respectiv Partidul “Alianţa Antreprenorilor şi Agricultorilor (11060/3/2023)”. Nu îl cunoștea nimeni, dar s-a făcut remarcat prin faptul că s-a așezat în scaunul procurorului și doar după lungi insistențe l-a părăsit. Dar rucsacul a rămas pe acea bancă, spre surprinderea și consternarea persoanelor aflate în sală. Evident, avea aceeași pantaloni roșii asortați cu pantofi sport. Un an mai târziu am înțeles că al său comportament se datora faptului că, în opinia sa, el era “alesul” sau “mesia”. Există o vorbă din popor… “mare ți-e grădina Doamne și mulți au sărit gardul, cu toate că porțile erau largi deschise”… cum a ajuns în turul doi… știm toți, dar nimeni nu va recunoște vreodată…

Revenind. Ideea principală este că, în politică, 1 + 1 nu este egal cu 2. Poate să fie 2 și ceva sau 2 fără ceva. Principiul transferului de voturi reprezintă o capcană în care au căzut de-a lungul timpului mulți lideri politici. Confundă simpatia față de o persoană cu transferul mecanic al capitalului electoral.

Din primăvara anului trecut partidul, dar și liderul AUR au evitat aproape orice delimitare de afirmațiile controversate ale lui Călin Georgescu. Dimpotrivă, le-au îmbrățișat sau le-au justificat, sperând că, astfel, va deveni succesorul firesc al fostului candidat. Relația politică dintre cei doi nu este una întâmplătoare, ci are rădăcini mai vechi, iar Simion a continuat să-l prezinte drept o figură de referință a curentului suveranist (curent pe care se bat tot felul de parlamentari mai mult sau mai puțin relevanți, dar toți având un numitor comun: au schimbat partidele de parcă erau atleți la proba de viteză, în final, ajungând ”neafiliați” sau președinți de grup parlamentar!). Cu toate acestea, trebuie să ne amintim faptul că, în anul 2021, George Simion s-a delimitat de Călin Georgescu după ce, în campania electorală, l-a propus pentru funcția de prim-ministru, în eventualitatea intrării la guvernare.

Problema este că electoratul lui Călin Georgescu nu votează neapărat AUR. O parte importantă dintre susținătorii acestuia îl percep pe Georgescu ca pe un lider providențial, diferit de orice partid. Pentru mulți dintre ei, Simion este doar un vehicul de moment, nu destinația finală.

Aici apare marea eroare de calcul. Cu cât George Simion încearcă să copieze discursul lui Georgescu, cu atât riscă să-și piardă propria identitate politică. În loc să conducă partidul, ajunge să fie condus de agenda altuia. În loc să ofere un proiect pentru România, devine interpretul unui repertoriu pe care nu l-a compus el.

Mai grav este că această strategie obligă AUR să înghită fără rezerve orice declarație, oricât de controversată sau greu de susținut. În politică, loialitatea față de un aliat poate fi o virtute. Loialitatea față de orice afirmație, indiferent de consecințe, devine însă o formă de dependență.

Există și un cost electoral. Alegătorul moderat, chiar dacă este nemulțumit de partidele tradiționale (și, pe bună dreptate, are toate motivele să fie nemulțumit de performanța partidelor politice parlamentare!), poate accepta un discurs critic față de sistem, dar se retrage atunci când acesta alunecă spre afirmații extravagante sau conspiraționiste. Astfel, AUR riscă să-și consolideze nucleul dur, dar să piardă exact electoratul suplimentar de care are nevoie pentru a deveni o forță majoritară.

Istoria recentă arată că voturile nu sunt proprietatea nimănui. Ele nu se transferă prin fotografie, prin declarații comune sau prin promisiuni de continuitate. Se câștigă prin încredere, promisiuni onorate. Prin credibilitate și prin predictibilitate (adică, fără derapaje pe subiecte importante!).

George Simion pare să creadă că fiecare declarație preluată de la Călin Georgescu îi aduce încă un vot. Realitatea ar putea fi exact invers. Fiecare pas făcut în umbra lui Georgescu îl îndepărtează de imaginea unui lider autonom și îl transformă într-un politician care aleargă permanent după electoratul altuia. O marionetă. Un politician dornic să „se lipească” de orice imagine, concept, rețea politică internațională astfel încât să vândă iluzia că ”este în cărți”.

Iar un partid care își construiește viitorul pe voturile pe care speră să le moștenească, nu pe cele pe care le poate atrage prin propriile idei, riscă să descopere prea târziu că iluziile electorale nu țin loc de strategie.

Momentul penibil și lipsit de orice doză de diplomație, în care George Simion l-a invitat pe Adrian Veștea la sediul AUR pentru a negocia votul pentru învestirea Guvernului ar fi fost un moment foarte bun ca George Simion să își pună puțină cenușă în cap și să se delimiteze de Georgescu. Să încerce, măcar de „ochii soacrei”, să pară un lider matur, capabil să facă politică cu bun simț, cu rezultate măsurabile, fără lozinci. Să fie genul de politician de viitor capabil să facă saltul calitativ de la galerie la arena internațională, de la miuța din curtea școlii la Liga campionilor. Din păcate, a demonstrat că nu are această abilitate, indiferent de câți “atlantiști” a atras pe lângă el…

#AlinaAlupoaei