Când scăderea consumului devine „marele succes economic” al Guvernului, problema nu mai este doar deficitul. Este felul în care este citită economia.

Există un moment în care propaganda economică începe să semene foarte mult cu contabilitatea făcută după ureche. Iar comunicatul deputatului PNL, Dumitru Țiplea este exact în acel punct: ia câteva cifre reale, le scoate din context, le pune într-o poveste convenabilă politic și ne anunță că România a fost „oprită din drumul spre criză”.
Doar că există o problemă.

România nu s-a oprit din consum pentru că economia a devenit brusc mai productivă, mai competitivă și mai eficientă. Românii au început să cumpere mai puțin pentru că au început să-și permită mai puțin.

Și aici este diferența dintre o ajustare economică sănătoasă și o contracție a cererii provocată de pierderea puterii de cumpărare.

Datele sunt greu de cosmetizat. În 2026, comerțul cu amănuntul a intrat într-o zonă de contracție serioasă. În aprilie, volumul vânzărilor din retail a fost cu 5,4% sub nivelul aceleiași luni din 2025, iar pe primele patru luni scăderea a ajuns la 5,8%. Iar în zona alimentară, datele disponibile indică 11 luni consecutive în care cantitatea de alimente și băuturi cumpărată a fost sub nivelul anului anterior.

Aceasta nu este o economie care „consumă mai sănătos”. Este o economie în care oamenii își ajustează coșul de cumpărături. Este o economie în care oamenii cumpără mai puțin, caută promoții, schimbă produsele cu unele mai ieftine și amână ceea ce nu este absolut necesar.
Și este o economie în care Guvernul condus de Ilie Bolojan se uită la acest fenomen și ne spune că este o veste bună.
Nu. Nu este.
Este cel mult o consecință inevitabilă a unei consolidări fiscale necesare.

Iar aici trebuie făcută distincția pe care comunicatul o evită cu grijă. Faptul că o măsură este necesară nu înseamnă automat că toate efectele ei sunt bune.

România trebuia să-și reducă deficitul. Evident.
Un deficit de 9,3% din PIB nu este sustenabil. România se află în procedura europeană de deficit excesiv și are obligația de a-și readuce finanțele publice pe o traiectorie credibilă.

Dar problema este alta: cum faci această ajustare?
Poți să reduci deficitul prin reformarea structurală a statului, prin reducerea risipei, creșterea colectării, eliminarea privilegiilor, eficientizarea administrației, prioritizarea investițiilor și creșterea productivității.
Sau poți să reduci deficitul și prin faptul că populația cumpără mai puțin, firmele vând mai puțin, veniturile reale sunt erodate, iar consumul se contractă.
Ambele produc, contabil, o ajustare. Numai că efectele economice pe termen lung sunt complet diferite.

Comisia Europeană estimează pentru România o creștere economică de doar 0,1% în 2026. Tot Comisia spune explicit că măsurile de consolidare fiscală și inflația ridicată reduc venitul disponibil și consumul gospodăriilor.

Așadar, nu noi spunem că austeritatea apasă consumul. O spune chiar analiza economică a Comisiei Europene.
Și atunci apare întrebarea simplă: unde este victoria?
Deficitul scade, dar rămâne foarte mare.
Consumul scade.
Inflația rămâne ridicată.
Economia aproape stagnează.
Datoria publică continuă să crească.
Deficitul de cont curent rămâne enorm.
Iar România continuă să aibă probleme structurale de colectare fiscală.

Comisia Europeană arată că România are în continuare unul dintre cele mai mari gap-uri de colectare a TVA din Uniunea Europeană, în jur de 30%, și un gap foarte mare la impozitul pe profit. Cu alte cuvinte, statul român încă nu reușește să colecteze eficient ceea ce legislația fiscală îi permite să colecteze.
Și atunci este legitim să întrebăm: de ce succesul fiscal este măsurat mai ales prin cât de puțin mai cumpără românii?

Importurile nu au fost „învinse”. Cererea internă a fost redusă.
A doua problemă a comunicatului este transformarea reducerii importurilor într-un indicator automat al sănătății economice.
Nu orice import mai mic este o veste bună.
Dacă importurile scad pentru că România produce mai multe bunuri intern, avem o veste foarte bună.

Dacă importurile scad pentru că populația și firmele cumpără mai puțin, avem o problemă.
Iar când aceeași economie raportează simultan scăderea consumului, scăderea retailului și o creștere economică estimată la doar 0,1%, este cel puțin prematur să pretinzi că reducerea importurilor reprezintă dovada unei revoluții productive.

Economia nu devine competitivă doar pentru că românii își reduc cheltuielile.

O țară devine competitivă atunci când poate produce mai mult, mai bine și mai ieftin, când crește productivitatea, când atrage capital, când dezvoltă industrii cu valoare adăugată și când transformă cererea internă în producție internă.
Altfel, avem doar o economie care a învățat să cheltuiască mai puțin.

Iar despre Moody’s trebuie spus exact ce spune Moody’s
Comunicarea politică mai face o confuzie.
Menținerea ratingului Baa3 nu înseamnă că Moody’s a certificat succesul Guvernului.
Moody’s a menținut România la Baa3, dar cu perspectivă negativă. Agenția a legat perspectiva negativă de problemele fiscale și de riscurile privind evoluția finanțelor publice.
Cu alte cuvinte, mesajul nu este „România este bine”.

Mesajul este mai degrabă: România încă nu a fost retrogradată, dar riscurile nu au dispărut.
Și este o diferență uriașă.

România nu a ieșit din criză. România încearcă să evite o criză fiscală
Aici este adevărul pe care comunicatul politic îl ocolește. Da, România avea nevoie de consolidare fiscală. Da, deficitul trebuia redus. Da, modelul bazat pe deficite uriașe și consum alimentat de împrumuturi nu putea continua la nesfârșit.

Dar nu putem transforma consecințele sociale și economice ale ajustării în victorii economice.
Nu este performanță economică faptul că o familie cumpără mai puține alimente.
Nu este performanță economică faptul că un comerciant vinde mai puțin.
Nu este performanță economică faptul că economia aproape stagnează.
Nu este performanță economică faptul că oamenii își reduc consumul pentru că prețurile și taxele le-au redus venitul disponibil.
Acestea sunt costurile ajustării.

Performanța va trebui demonstrată în altă parte, și anume în productivitate, investiții private, producție internă, salarii reale, competitivitate, infrastructură, eficiența administrației, colectare fiscală și reducerea structurală a deficitului.
Până atunci, să nu confundăm frâna trasă cu reparația motorului.

România nu a „oprit drumul spre criză”.
România a tras frâna de urgență pentru că mergea cu un deficit de 9,3% din PIB.
Iar după ce a tras frâna, economia a încetinit.
Acum adevărata provocare nu este să ne lăudăm că oamenii consumă mai puțin.

Este să construim o economie în care oamenii să poată consuma din nou mai mult pentru că produc mai mult, câștigă mai mult și România produce mai multă valoare, nu pentru că statul se împrumută în locul lor.

Asta ar însemna o direcție corectă. Restul este doar comunicare politică. Populistă. Puerilă. Nefiind altminteri o noutate, ci o “recidivă” a premierului demis Ilie Bolojan, pentru care Legea și bunul simț sunt… opționale…

Oare Ilie Bolojan înțelege realitatea? Dacă da, atunci înseamnă că manipulează. Şi el și corul de aplaudaci!
Dacă nu, atunci înseamnă analfabetism funcțional. Şi la el și la corul de aplaudaci!
În oricare situație, situația este gravă pentru cetățeni și pentru România. Bine ca Ilie Bolojan este senin…