Astăzi ni se mai servește o fantasmagorie politică, perfectă pentru televiziuni și dar la fel de ireală ca „turul 2 înapoi”.

UDMR spune că nu va vota niciun Guvern votat și de AUR.

Sună spectaculos. Dar, tehnic, legal, constituțional, cum poate un membru UDMR să împiedice un membru AUR să voteze în parlament? Cum poate un partid să oblige un alt partid să voteze sau să nu voteze?

Răspunsul este: NU POATE.

UDMR își poate controla propriul vot. AUR își poate controla propriul vot. Un parlamentar UDMR poate refuza un Guvern susținut de AUR, dar nu poate confisca votul unui parlamentar AUR și nici nu poate decide că acel vot nu contează.

Pentru că în Parlament nu există „voturi bune” și „voturi rele”, „voturi europene” și „voturi suveraniste”. Există voturi.

Și aici revenim la ceea ce scriam despre mandatul imperativ: articolul 69 din Constituție spune că „orice mandat imperativ este nul”. Partidul poate recomanda, negocia, poate impune disciplină politică propriilor parlamentari, dar nu poate transforma parlamentarul într-o simplă extensie a voinței sale și, cu atât mai puțin, nu poate controla votul parlamentarului din alt partid.

Așadar, dacă un parlamentar AUR votează pentru Guvern, votul lui există. Dacă UDMR nu este de acord cu acel vot, poate să nu susțină Guvernul. Dar nu poate rescrie matematica parlamentară.

Și atunci începe să se vadă adevărata miză a spectacolului de astăzi. Nu este vorba despre dacă UDMR „permite” sau nu AUR să voteze. Nu poate “permite” și nici „interzice”.

Este vorba despre cine va trebui, la final, să explice electoratului de ce Guvernul a trecut și cu voturile cui. Pentru că aceasta este diferența dintre marketing politic și realitate instituțională. Poți controla povestea, dar nu poți controla matematica.

Iar România pare să fi ajuns în punctul în care trebuie să repetăm lucruri elementare. Un partid își poate controla votul; nu poate controla votul altui partid.

Restul este poveste și comunicare politică, pe care, în acest caz, UDMR o stăpânește foarte bine. Și, uneori, cel mai bun marketing politic este să creezi o problemă care nu există juridic, dar care reușește să ocupe toată atenția publică. Dar nu trebuie să blamăm UDMR. Ei doar își consolidează poziția în fața electoratului.

Multă gălăgie. Puțină Constituție. Și o fantasmagorie perfectă pentru prime-time.

Întrebarea care mi se pare cu adevărat interesantă este alta. De ce a ales George Simion și AUR să promoveze o lege cel puțin interpretabilă și despre care se cunoaște că va genera o reacție negativă din partea minorităților naționale (legea cu sărutatul drapelului național) exact în momentul în care AUR era în poll-position?

Să fi abordat George Simion strategia din al doilea tur de alegeri prezidențiale din 2025? Când a făcut toate “nefăcutele” doar pentru a-și consolida imaginea de “nefrecventabil”? Sau este un “răspuns” pentru colegii de partid care și-ar fi dorit guvernarea sau măcar implementarea unor măsuri propuse de AUR?

Și de ce autoproclamatul lider al suveraniștilor nu a avut nicio reacție la poziția UDMR?

Poate într-o zi vom primi răspuns…