România a intrat oficial în era „securității naționale de campanie”. În administrația lui Nicușor Dan, experiența în intelligence, apărare sau analiză strategică pare să fi devenit opțională. Important este altceva: să fi fost util în campania electorală.

Numirea Martinei Orlea în funcția de consilier de stat în Departamentul Securității Naționale al Administrației Prezidențiale ridică o întrebare devastatoare pentru orice stat care încă pretinde că tratează serios ideea de securitate: când a devenit activismul electoral online criteriu pentru accesul la mecanismul strategic al statului român?

Vorbim despre una dintre cele mai sensibile structuri din jurul Președintelui României. Acolo nu se fac postări pe Instagram și nici brainstorming pentru sloganuri electorale. Departamentul Securității Naționale gestionează dosare privind războiul informațional, securitatea cibernetică, amenințările hibride și fluxurile de analiză care ajung în CSAT. Este zona în care se intersectează informația venită din servicii, apărare și politica externă. Cu alte cuvinte: nucleul dur al Statului Român.

Iar în acest nucleu apare, brusc, o tânără de 28 de ani, cunoscută în principal pentru implicarea în campania electorală a lui Nicușor Dan.

În orice sistem serios de intelligence sau apărare, la 28 de ani ești, în cel mai bun caz, locotenent. Un ofițer aflat la început de drum. Înveți proceduri, responsabilitate, filtre instituționale și presiunea deciziei strategice. Nu intri direct în anticamera informațiilor sensibile doar pentru că ai bifat loialitatea politică potrivită.

Dar exact acesta pare să fie noul model prezidențial fidelitatea înaintea competenței. Activismul înaintea expertizei. Campania înaintea Statului.

Administrația Nicușor Dan transmite astfel un mesaj toxic către întreg aparatul public nu contează experiența, nu contează anii de muncă în structurile sistemului, nu contează expertiza profesională. Contează proximitatea față de proiectul politic prezidențial.

Și atunci întrebarea devine inevitabilă „Cine conduce, de fapt, România? Instituțiile statului sau rețeaua de campanie care a câștigat alegerile?”

Pentru că diferența dintre un stat funcțional și un experiment politic improvizat începe exact așa momentul în care securitatea națională devine recompensă pentru voluntariat electoral.

Martina Orlea, coordonatorul partidului prezidențial?

Numirea Martinei Orlea în funcția de consilier de stat ridică o întrebare mai importantă decât persoana în sine: ce model politic se construiește în jurul ideii de „independent” în România și care sunt “calitățile” pe care o persoană trebuie să le aibă pentru a  ocupa poziții înalte?

Pentru că, dincolo de biografii și CV-uri, apare tot mai clar conturul unui proiect politic care refuză să se definească drept partid, dar funcționează exact ca unul.

Mitul independenților

Martina Orlea coordonează proiectul „Spre Primărie”, prezentat ca un incubator apolitic pentru candidați independenți. Sună bine. Aproape idealist. Problema apare însă în momentul în care „independenții” nu mai sunt rezultatul spontan al comunităților locale, ci produsul unui proces de selecție centralizată.

În acel moment, independența devine un brand, nu o realitate.

Conform datelor disponibile pe site-ul proiectului, Martina Orlea împarte independenții în “independenți acceptați” și „independenți excluși”. Există criterii de validare. Există training politic. Există strategie electorală comună. Și există finanțare de la… Berlin.

Cu alte cuvinte, apare o structură organizată, cu ideologie implicită, mecanism de recrutare și obiective electorale. Și care, spre deosebire de independenții reali, vor avea acces la bugete mari de promovare!

Aceasta este, în esență, definiția unui partid politic, doar că, la acest moment, nu are nume, nu are siglă și nu există asumarea responsabilității politice directe. Și implicit, fără obligația de a se supune rigorilor legii.

Însă, „Spre primărie” este modul legendat (dacă Martina Orlea va activa în Departamentul Securității Naționale, atunci de impune utilizarea unor termeni specifici!) prin care noua entitate politică își creează structuri locale la nivel național. În tot acest timp, Nicușor Dan a virat periculos la nivelul comunicării publice. De la „pro-european” s-a mutat la „pro-occidental”, împrumutând din ideologia mișcării suveraniste/conservatoare.

Politica fără partid sau partidul prezidențial al independenților?

Cel mai scurt drum este drumul pe care îl cunoști. Altfel spus, Nicușor Dan este expert în candidaturi așa-zis independente. Totodată, Nicușor Dan este conștient de faptul că, fără un partid politic în spate, nu poate spera la al doilea mandat de Președinte.

În ultimii ani, discursul anti-partid a devenit una dintre cele mai eficiente strategii politice. Alegătorii sunt invitați să creadă că soluția pentru criza clasei politice nu este reforma partidelor, ci eliminarea lor simbolică.

Dar realitatea democratică nu permite vid organizațional. Când un grup coordonează candidați, îi formează, le oferă strategie și finanțare, acel grup devine actor politic, indiferent cum se autodefinește.

„Independent” nu mai înseamnă autonomie locală, ci afiliere informală. Iar afilierea informală are un avantaj major: putere fără răspundere electorală colectivă și fără a respecta legislația electorală.

Problema finanțării și legitimității

Orice proiect politic are nevoie de resurse. Întrebarea legitimă este cine decide direcția acestor resurse și ce viziune politică vor condiționa.

Dacă finanțarea, expertiza și strategia vin predominant din rețele externe sau din capitale occidentale, apare inevitabil suspiciunea că asistăm la exportul unui model politic ambalat drept societate civilă. Nu este nimic ilegal în cooperarea internațională. Problema apare atunci când aceasta substituie dezbaterea democratică internă.

Un partid clasic trebuie să se prezinte alegătorilor și să spună: „aceasta este ideologia noastră”. Un proiect „independent” poate evita această clarificare.

Specialist în campanii online: pentru ce sau pentru cine?

Numirea Martinei Orlea aduce și o altă întrebare legitimă „ce plus valoare strategică aduce României un specialist în campanii online?”.

România nu duce lipsă de comunicare digitală. România duce lipsă de politici publice coerente, administrații locale funcționale, infrastructură, strategie economică.

Va deveni securitatea cibernetică mai sigură? Va combate Martina războiul informațional despre care vorbește Președintele ori de câte ori are ocazia? Va preveni Martina amenințările hibride? Sau va reuși măcar să promoveze turismul românesc într-un mod mai performant pe internet?

Experiența ultimului deceniu arată că marketingul politic nu înlocuiește guvernarea. Poate câștiga alegeri, dar nu poate administra realități sociale complexe.

Riscul este ca politica să fie redusă la algoritm. Iar șansele ca o persoană cu câțiva ani experiență, un entry-level al marketing-ului să aducă plus valoare sunt extrem de reduse.

Partidul Fără Nume sau Partidul Prezidențial?

Adevărata miză nu este persoana numită la Cotroceni, ci modelul politic care se conturează prin formarea unei rețele de candidați „independenți”, selectați organizat, cu o strategie electorală comună, finanțare coordonată și cu o comunicare digitală profesionistă.

Un partid politic există deja. Singura diferență este că nu își spune partid. Iar democrația nu devine mai transparentă atunci când politica își schimbă eticheta,  ci atunci când își asumă identitatea.

Pentru că, în final, alegătorii nu votează platforme online sau branding civic. Votează responsabilitate politică!

Importul modelului occidental

Tot mai frecvent, aceste inițiative sunt prezentate drept proiecte civice moderne, inspirate din Europa Occidentală. Finanțările externe, expertiza internațională și rețelele de consultanță sunt invocate ca garanții ale profesionalizării politicii românești.

Problema nu este cooperarea europeană — aceasta este normală într-o democrație integrată.

Problema apare atunci când politica internă începe să fie proiectată în afara competiției democratice clasice.

Când resursele, know-how-ul și direcția strategică vin din afara competiției electorale interne, apare inevitabil o întrebare legitimă: cine definește agenda politică? Cetățeanul român sau arhitectura strategică a unor rețele transnaționale?

Un partid tradițional trebuie să convingă alegătorii înainte de a primi putere. Un ecosistem „independent” poate construi putere înainte de vot.

Riscul este transformarea politicii într-un produs digital, unde percepția devine mai importantă decât performanța.

România ca teren de experiment al Berlinului?

Proiectul “Spre Primărie” al Martinei Orlea este finanțat în exclusivitate de către BetterPoliticsFund din Berlin. Altfel spus, România devine teren ideal pentru acest tip de experiment, respectiv construcție politică din trei motive: neîncrederea profundă în partide,  urbanizarea electoratului educat digital și dorința unei elite tehnocratice de a ocoli mecanismele politice tradiționale.

„Spre Primărie” nu este doar un program de training electoral.
Este posibil începutul unei infrastructuri politice paralele “Made in Germany”. Un partid fără congres. Fără membri oficiali. Fără doctrină declarată. Dar cu candidați, strategie și obiectiv electoral clar de a controla România din exterior!

Întrebarea care rămâne…

Nu este despre competența Martinei Orlea și nici dacă proiectul va genera candidați bine pregătiți.

Întrebările reale sunt altele

„Poate exista democrație transparentă atunci când politica refuză să-și recunoască propria natură?”

„Mai poate fi considerat Președintele României, Nicușor Dan, garantul democrației?”

„Mai apără el interesele României?”

sau, poate, a predat România cu zâmbetul pe buze.

Mai are rost să menționăm faptul că banii accesați de România prin programul SAFE merg aproape în integralitate către companii din Germania, fără să existe explicații concrete și coerente din partea reprezentanților Statului Român? Sau de alte experimente garantate de Germania, precum Dominic Fritz sau Klaus Werner Iohannis?

#AlinaAlupoaei