Termenul pentru depunerea candidaturilor pentru alegerea Președintelui României s-a încheiat. În cursă s-au înscris 14 candidați. Într-un mod paradoxal, singurii candidați ce figurează pe agenda publică sunt Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Mircea Geoană, Elena Lasconi și George Simion (ordine este alfabetică!). În spațiul public se vehiculează ideea că ei sunt candidați relevanți sau candidați cu șanse de a intra în turul 2. Despre restul candidaților, nicio vorbă. Ceilalți candidați nu figurează nici măcar în sondajele de opinie. Par că nici nu există. Însă, fiecare dintre ei are niște susținători. Până la momentul votului, nu știm dacă sunt 10 susținători sau 1 milion de susținători. Cert este că ei, restul candidaților, au strâns numărul de semnături de susținere. Deci, cineva (aproximativ 200.000 de cetățeni) îi susțin. Și, cu toate acestea ei nu apar nici în sondaje și nici pe agenda publică. Curios, nu?

Dar, ce ar fi dacă s-ar discuta despre relevanța planului pentru România? Adică, o analiză, serioasă, despre promisiunile candidaților. Sau, despre ce își propun pentru România, în situația în care ar ajunge Președinte. Oare, tot cei cinci ar fi?

Dacă admitem ideea că fiecare stație TV sau radio este echidistantă, atunci ar trebui să fie prezenți. Puțin probabil ca ceilalți 9 candidați să refuze vreo invitație. Cel mai probabil, nu sunt invitați la emisiuni, dezbateri, discuții.

Și, atunci ce sens mai are campania pre-electorală? Ce sens mai are ca Statul să aloce bani de la buget pentru alegeri (de la tipărirea buletinelor de vot și până la oamenii din secțiile de vot)?

Da, poate că cei 5 candidați prezenți pe toate canalele de știri și media ar avea șansele cele mai mari ținând cont de faptul că au în spate un partid și membrii, însă toți cei 14 au, sau ar trebui să aibă un plan pentru România. Adică, în locul celebrelor „mărim pensii, construim case de 35.000 de euro, întărim statul de drept și democrația”, poate că și ceilalți candidați au o viziune pentru România. Un plan, un proiect, o idee care chiar să transforme România într-o țară inteligentă. O țară care să înțeleagă contextul geopolitic și să își maximizeze șansele de a-și atinge obiectivele strategice. Nu știm care sunt obiectivele strategice pentru că niciunul din cei 5 magnifici nu vorbește de așa ceva. Iar, cei care au, pe bune un plan, nu sunt mediatizați.

În concluzie, nu este vorba de Silviu Predoiu, Cristian Terheș, Ludovic Orban, Ana Birchall, Alexandra Păcuraru, Diaconescu Cristian ori Kelemen Hunor, ci despre cetățeni, despre existența unui plan pentru România, despre cum ne dorim să arate România peste 10 ani. Și, dacă proiectele celorlalți nu sunt dezbătute sau aduse în atenție, atunci cum? Oare doar cei 5 dețin adevărul absolut? Sau, poate, că ceilalți reprezintă un pericol pentru cei cinci? Rezultatul alegerilor ne va spune, însă, la finalul zilei, cetățenii vor deconta acest joc, iar România, cel mai probabil, nu va avea un plan. Deși, acum, mai mult ca oricând (de la contextul regional și până la cel internațional, de la oportunitățile și vulnerabilitățile existente), România chiar are nevoie de un plan.

Conform Biroului Electoral Central, lista candidaților este următoarea:
Formațiuni politice
1. GEORGE-NICOLAE SIMION – Alianța pentru Unirea Românilor;
2. ELENA-VALERICA LASCONI – Uniunea Salvați România;
3. NICOLAE-IONEL CIUCĂ- Partidul Național Liberal;
4. HUNOR KELEMEN – Uniunea Democrată Maghiară din România;
5. CRISTIAN-VASILE TERHEȘ – Partidul Național Conservator Român;
6. ION-MARCEL CIOLACU – Partidul Social Democrat;
7. SILVIU PREDOIU – Partidul Liga Acțiunii Naționale;
8. LUDOVIC ORBAN – Forța Dreptei;
9. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU – Partidul Noua Românie;
10. ALEXANDRA-BEATRICE BERTALAN – PĂCURARU – Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională.

Candidați independenți
1. CĂLIN GEORGESCU;
2. MIRCEA-DAN GEOANĂ;
3. ANA BIRCHALL;
4. CRISTIAN DIACONESCU.