Despre marele profesor Dan Dungaciu am auzit numai cuvinte de laudă… un mare profesor universitar, un  mare lector al UNAp, un mare geostrateg… mare om, mare caracter… dar uneori nu tot ce strălucește este de… #AUR!

Dan Dungaciu nu este un personaj marginal. Nu este un agitator de serviciu. Este profesor universitar, sociolog, fost consilier prezidențial, fost oficial MAE, un om care a ocupat poziții de vizibilitate și autoritate intelectuală. Tocmai de aceea, standardul la care trebuie judecat este mai ridicat.

Problema nu este de ce un profesor universitar alege să  intre în politică. Problema este cum intră.

În ultimul timp, Dungaciu a fost prezent, alături de George Simion la numeroase activități ale AUR, printre care și celebra vizită în SUA, vizită în cadrul căreia a existat și tăierea tortului care avea forma Groenlandei. Dar, întâmplare sau nu… Dan Dungaciu este singurul membru al delegației care NU apare în fotografie! Întors în România, a început turul televiziunilor agreate pentru a povesti “succesurile” avute.

Mai mult, a vorbit și despre înființarea unui institut numit „Romanian Institute for Strategic Studies” (RISS), prezentat drept o platformă de reflecție strategică și cu presupuse parteneriate internaționale. Website-ul institutului, probabil că este în stadiu de construcție, dar este de tot „riss”-ul…

Principalul partener al RISS (nu există nicio informație oficială în registrul asociațiilor și fundațiilor despre acest statut) al cărui președinte se presupune a fi Dan Dungaciu este Gold Institute for International Strategy. Un ONG american… de succes… sau cel puțin așa îl prezintă Dungaciu… cu toate că, din date publice reiese faptul că institutul partener ar fi avut o cifră de afaceri anuală de aproximativ 150 mii dolari…

Un astfel de demers, dacă ar fi solid, transparent și instituționalizat, ar fi binevenit. România are nevoie de think-tank-uri serioase.

Însă apar întrebări legitime:
Unde este activitatea științifică vizibilă a acestui institut?
Unde sunt proiectele, conferințele majore, publicațiile recunoscute, echipa academică consistentă?
Unde este structura instituțională clară, cu identitate juridică, finanțare transparentă și expertiză demonstrabilă?

Când un „institut strategic” există mai mult în discurs politic decât în spațiul public verificabil, suspiciunea este inevitabilă. Iar când prestigiul universitar al fondatorului este folosit ca argument de autoritate pentru a legitima construcții insuficient clarificate, linia dintre expertiză și marketing politic (cu mai mult sau mai puțină etică) devine periculos de subțire.

CV-u academic al lui Dan Dungaciu  (public, consistent, cu funcții reale și experiență autentică în mediul universitar) arată un parcurs respectabil: profesor universitar, coordonator de programe, experiență în geopolitică și relații internaționale. Nimeni nu poate nega aceste etape.

Tocmai aici intervine ruptura.

Pentru că există o diferență fundamentală între a fi profesor de geopolitică și a face geopolitică prin slogane electorale. Între a analiza suveranismul ca fenomen și a deveni vector al lui. Între a vorbi despre parteneriate strategice în termeni de echilibru și a valida discursuri politice care flirtează cu antagonizarea constantă a partenerilor occidentali.

Când un intelectual cu profil academic solid ajunge să își pună autoritatea în slujba unei construcții politice care operează preponderent cu emoție, retorică maximalistă și antagonism, nu mai vorbim doar despre o schimbare de carieră. Vorbim despre o transformare de rol.

Iar aici apare acuzația de impostură politică.

Nu pentru că ar fi un impostor academic — CV-ul său arată contrariul și nu poate fi pus sub semnul întrebării!
Ci pentru că împrumută credibilitatea mediului universitar pentru a legitima un proiect politic care funcționează pe alte reguli decât cele ale rigorii științifice. Altfel spus, în loc să ridice #aurul din zona de gri, îl afundă și mai mult.

Un profesor universitar are obligația nu doar a competenței, ci și a coerenței. Dacă ani la rând ai pledat pentru realism geopolitic, pentru ancorare euro-atlantică și pentru prudență strategică, iar apoi te regăsești în proximitatea unui discurs politic care cultivă ruptura, hiperbolizarea și conflictualitatea permanentă, publicul are dreptul să întrebe: ce s-a schimbat?

Convingerile?
Sau oportunitatea?

Un intelectual care intră în politică poate fi un câștig pentru societate. Dar un intelectual care își transformă capitalul academic în scut pentru construcții politice insuficient clarificate riscă să își erodeze propria credibilitate.

Impostura politică nu înseamnă doar absența studiilor. Înseamnă folosirea lor ca decor.

Iar dacă proiectele instituționale invocate public nu au consistența, transparența și vizibilitatea pe care le presupune un think-tank strategic autentic, atunci nu mai vorbim despre strategie — ci despre ambalaj.

Există o linie fină între inspirație și imitație.
Între construcție și mimetism.
Între instituție și decor.

Noi am înființat irpmss.ro — un proiect asumat, cu identitate clară, structură transparentă și fundament instituțional. Un demers construit pas cu pas, nu anunțat festiv înainte de a exista.

Ulterior, în spațiul public apare un „Romanian Institute for Strategic Studies” (RISS), promovat intens în discurs politic. Denumire aproape identică. Ambalaj strategic similar. Retorică internațională ambițioasă.

Diferența? Una esențială: consistența. În timp ce IRPMSS este un organism legal înființat, RISS-ul lui este o denumire sonoră și un comunicat de presă.

Când aceste elemente lipsesc sau sunt insuficient clarificate, iar institutul există mai ales în declarații politice și în branding, întrebările devin legitime.

Coincidența de nume cu un proiect deja existent ridică la rândul ei suspiciuni. În mediul academic, originalitatea contează. În mediul instituțional, identitatea se construiește, nu se replică.

Un intelectual autentic construiește entități înainte de a le invoca.
Le înregistrează înainte de a le promova.
Le consolidează înainte de a le folosi ca argument de autoritate.

În momentul în care brandingul precede existența clară, iar denumirea seamănă izbitor cu un proiect deja lansat, percepția publică nu mai poate fi controlată prin titluri academice.

Pentru că în politică, ca și în cercetare, credibilitatea nu se declară.
Se dovedește.

Iar atunci când dovada întârzie, eticheta de „impostor politic” nu mai pare o exagerare emoțională, ci o concluzie la care ajunge singur cititorul atent.

Și, pentru ca imaginea să fie completă, există și Russian Institute of Strategic Studies. Același acronim… RISS.

#AlinaAlupoaei