Scena politică din România pare să fie într-un proces amplu de reconfigurare a doctrinelor și ideologiilor politice, în discursul unor politicieni regăsindu-se termeni precum suveranismul, creștinismul, valorile tradiționale etc. Pe lângă PSD și PNL (partide politice cu vechime în peisaj, dar și cu un bazin electoral bine structurat!) au apărut jucători precum AUR și USR (partide parlamentare), dar și alți diverși aspiranți. Ideea suveranistă a fost preluată și exploatată și de jucători inexistenți din punct de vedere doctrinar și electoral. La fel și teza valorilor tradiționale și a creștinismului.

În comunicarea publică, unii preferă abordarea unei retorici agresive, bazate pe atacuri și exploatarea unor frustrări, temeri, frici ale cetățeanului (justificate mai mult sau mai puțin!), în timp ce alții se duc în zona elitelor care pot schimba societatea.

Practic, la acest moment, asistăm la un război „fratricid” (dacă luăm în considerare principiile enunțate, respectiv: suveranism, valori tradiționale și creștinism!) între „elite” și „simplitate”. Adică, doar „elitele” (sau cei care se autointitulează elite!) pot schimba România în bine? Doar ei pot aduce bunăstarea, pacea și armonia în societate? Doar ei sunt deținătorii adevărului absolut și doar ei au viziunea de a face modificări structurale în societate? Oare așa este?

Doar “elitele” pot aduce salvarea…

Am mari îndoieli cu privire la această abordare a „elitelor” în ceea ce privește reconfigurarea. Adică, îndoieli asupra faptului că societatea românească poate fi modificată doar prin intervenția și implicarea salvatoare a „elitelor”. De ce? Pentru că societatea românească nu este formată doar din „elite”. Sunt și oameni normali, cetățeni simpli care au viziuni și o capacitate de înțelegere total diferită de cea a „elitelor”, dar, de multe ori, mai “sănătoasă”.

Mai mult, discursul de tip „elitist” induce ideea periculoasă a divizării societății între „noi-elitele” și restul cetățenilor care nu contează, dar care trebuie convinși că trebuie să se supună. Același lucru se întâmplă și pe segmentul celor care promovează discursul urii sau al agresivității.

Spre deosebire de „gălăgioșii” din politică ce exploatează nemulțumirile maselor, „elitele” lucrează mult mai organizat și sistematic, inducând ideea (falsă, dar justificată prin studii și chestiuni științifice!) că doar ei cunosc preocupările societății, nevoile oamenilor și calea de urmat. Așa să fie oare? Puțin probabil. Altfel, schimbarea clamată de „elite” s-ar fi produs mult mai devreme.

În realitate, cel mai probabil, în urma sondajelor de opinie, s-a conturat ideea potrivit căreia formațiuni politice apreciate de „elite” ca fiind extremiste, cresc în popularitate și chiar în intenția de vot. Și, prin urmare, se simțea nevoia apariției unei contraponderi.

Jocul politic pe creștinism…

Și de o parte și de alta, atât „elitele” cât și „gălăgioșii”, aduc în atenție și componenta creștină. „Gălăgioșii” vizează direct creștinii-ortodocși, în timp ce „elitele” sunt centrate pe membrii cultelor religioase care reprezintă o minoritate de aproximativ 653.000 de cetățeni. Cel, puțin așa arată cel mai recent recensământ al populației.

Și, în această situație, cine este mai reprezentativ decât celălalt? Sau mai legitim în a apăra și promova creștinismul? Dacă din discursul „gălăgioșilor” nu lipsește Biserica Ortodoxă Română (BOR), în discursul „elitelor” BOR-ul este prezent doar prin inducerea ideii generale de creștin. Dar, oare, BOR-ul care reunește cea mai mare comunitate de creștini nu are legitimitatea de a se exprima pe marginea valorilor tradiționale și creștine? Cu siguranță că are cea mai mare legitimitate!

Însă, „elitele” sunt mult prea în stratosferă pentru a accepta acest aspect. Și, cu multe abilitate, utilizează concepte care duc către această zonă, fără a exista o implicare directă.

Suntem pregătiți pentru o schimbare de paradigmă?

Mai mult, este oare pregătită societatea românească să accepte schimbarea propusă de „elite”? Și, implicit, să se producă tranziția de la valorile autentice creștine către zona cultelor religioase? Poate că în alte state acest lucru reprezintă o normalitate. Însă, cum stau lucrurile în România? Îmi este greu să cred că, în afară de susținătorii „elitelor”, restul populației va îmbrățișa această cale. Oricât de la modă ar părea sau ar fi prezentată.

„Gălăgioșii” joacă pe un teren destul de larg, format dintr-o populație care reprezintă în jur de 60% din numărul total de cetățeni cu drept de vot care au ales (din motive subiective sau obiective!) să nu se implice și să nu voteze. Spațiul lor de manevră este generos și, cel puțin la nivel teoretic, poate schimba fundamental rezultatul alegerilor. De la europarlamentare și până la prezidențiale. Și, atât timp cât există acest spațiu de manevră, creșterea „gălăgioșilor” trebuie cumva stopată. Sau, cel puțin, limitată. Și, ce trebuia să contrapun „gălăgioșilor”? Ceva diametral opus! „Elitele”. Similar, cu jocul anterior în care PRM-ul „ținea piept” UDMR-ului.

Și, pentru că am amintit de PRM, fac o mică paranteză. Faptul că Lidia Vadim (fata lui Vadim Tudor) s-a înscris în AUR nu este decât un joc de imagine raportat la partidul SOS al Dianei Ivanovici Șoșoacă. Adică, SOS a reușit să atragă câteva filiale și membri PRM, inducând ideea unei migrări masive a susținătorilor PRM, context în care AUR a „transferat-o” pe fata lui Vadim Tudor. Evident, cu mesajul că vrea să continue munca tatălui.

Însă, istoric vorbind, Vadim Tudor (cu bunele și relele sale!) a activat politic în cadrul… PRM. Deci, dacă Lidia Vadim ar fi fost, cu adevărat, continuatoarea tatălui, atunci activitatea politică ar fi trebuit să fie în… PRM. Închid paranteza.

În concluzie, este de văzut dacă „elitele” vor reuși să convingă cetățenii că doar ei sunt adevărații promotori ai ideii de suveranism, valori tradiționale autentice și creștinism. Adică, dacă vor reuși mult-doritul 5% pentru a intra în Parlament. Sau, dacă sunt doar o încercare de limitare a ascensiunii „gălăgioșilor” și de exit pentru nemulțumiții din cadrul PSD și PNL…