În politica românească, nu lipsa informației este problema, ci felul în care atenția publică este capturată și deturnată. Episodul cu George Simion în America, tăind un tort în forma Groenlandei, nu este o întâmplare folclorică și nici o gafă de protocol. Este un act calculat, construit să provoace, să irite și să domine agenda publică. Atât din România, cât și din străinătate.

Forma tortului contează. Groenlanda nu este un detaliu decorativ, ci un semn menit să sugereze forță, geopolitică, sfidare. Într-o epocă a clipurilor virale, mesajul nu trebuie să fie coerent, ci doar suficient de ambiguu încât să nască dezbateri. Ce a vrut să spună? Cui i s-a adresat? De ce acolo? Zile întregi de discuții care nu duc nicăieri, dar care ocupă spațiul public cu o eficiență remarcabilă.

George Simion joacă de ani buni această carte a spectacolului de galerie de fotbal. Provocarea permanentă nu este doar o strategie electorală, ci și o formă de apărare. În zgomot, detaliile incomode se pierd. Inclusiv cele legate de situațiile sale juridice, despre care s-a vorbit public ca fiind în curs, fără a exista sentințe definitive. Prezumția de nevinovăție rămâne esențială, dar este legitim de observat că, într-un climat dominat de scandaluri simbolice, astfel de subiecte dispar rapid din prim-plan.

Aici intervine contrastul – și, indirect, beneficiul altora. Președintele României, Nicușor Dan, fost coleg de ONG cu George Simion, reprezintă opusul stilistic: sobru, tehnic, adesea tăcut. Nu este o acuzație și nici o insinuare de complicitate faptul că drumurile lor s-au intersectat în trecut. Este însă relevant că ambii cunosc foarte bine mecanismele spațiului public: cum se construiește o imagine și cum se mută agenda. Când un politician monopolizează atenția prin excese, celălalt câștigă prin simpla comparație. Într-un peisaj dominat de gesturi teatrale, „normalitatea” – chiar și una discutabilă – devine atractivă.

Mai important decât acest duel indirect este efectul asupra temelor cu adevărat majore. Zgomotul generat de Simion are un efect de cortină. În spatele ei, percepția unei lipse de acțiune sau de prezență a președintelui României la evenimente importante precum Summitul de la Davos trece aproape neobservată. Tortul lui Simion acoperă plimbatul teleleu a lui Nicușor Dan. Și atunci când Nicușor Dan nu are o absență fizică, are una politică: reacții puține, mesaje slabe, asumare limitată într-un context intern și internațional complicat. Dar, când scandalul este suficient de mare, tăcerea devine invizibilă.

Nu este nevoie de conspirații pentru ca acest mecanism să funcționeze. Este suficient ca fiecare actor să joace rolul care îi aduce beneficii. Simion câștigă vizibilitate, își mobilizează electoratul și își îngroapă subiectele sensibile sub un munte de controverse. Nicușor Dan câștigă prin contrast, fără a fi nevoit să intre în spectacol. Instituțiile centrale câștigă timp și liniște, într-o societate distrasă de simboluri și emoții.

Întrebarea reală nu este dacă George Simion îi face intenționat jocul lui Nicușor Dan sau dacă există o strategie comună, ci cât de ușor acceptăm ca politica să fie redusă la imagini virale și gesturi teatrale. Sau există o condiționalitate, și anume libertate (prin netrimiterea în judecată a unor dosare penale) în schimbul maimuțărelilor? Atât timp cât un tort în forma Groenlandei reușește să eclipseze discuțiile despre justiție, responsabilitate și leadership, problema nu mai este un politician sau altul, ci un sistem în care spectacolul a înlocuit guvernarea.

Între timp, România rămâne divizată între pro-europeni și izolaționiști… Acest non subiect care ne ocupă tot timpul și ne împiedică să vedem pădurea de copaci….

#AlinaAlupoaei