„România lucrului bine făcut” sau „România educată”, cele două slogane ale președintelui Klaus Iohannis, au fost făcute praf chiar în ultimul an de mandat. Și, ca o ironie a sorții, în chiar cea mai importantă zi pentru români, ziua României. Ziua Națională.
Președintele tuturor românilor a ales, din nou, turismul prezidențial, demonstrând că Ziua Națională este un simplu moft în care totul este relativ. De la momentul organizării recepției și până la prezența domniei sale. Totul a fost făcut pe repede înainte pentru ca domnul Iohannis să prindă avionul cu care a efectuat deplasarea în Dubai. Evident, după ce a pus România pe harta Africii. După câteva zile de promovare asiduă pe tărâmul african, Klaus Iohannis a făcut o haltă în România, a marcat prezența sa la Ziua Națională și „a șters-o” rapid cu avionul privat în Dubai. Acolo o susținut un discurs de 3… minute. Cel mai probabil a pus România pe harta energiei nucleare și a reducerilor emisiilor. Probabil că, în urma discursului prezidențial, le-a schimbat tuturor liderilor lumii viziunea despre energie și România va deveni cel mai important jucător. Sau, dacă nu jucător, măcar importator. Cine știe.
Însă, aroganțele lui Iohannis trebuie privite în cheia următoare: PNL-ul l-a girat, în timp ce PSD-ul a finanțat aceste excursii prezidențiale. Cu tot tacâmul: de la avion privat și până la protecția SPP. Totul din bugetul de stat. Acel buget de stat despre care și Marcel Ciolacu, dar și Niculae Ciucă spuneau că este fragil și nu poate susține cheltuielile legate de salarii, investiții în sănătate, educație. Dar, într-un mod miraculos, s-au mai găsit câteva firfirici pentru a încheia anul (și mandatul prezidențial!) în forță. Asta în timp ce românii sărăcesc și prețurile cresc.
Cel mai probabil, nici cu această ocazie, în afară de comunicatul sec al Administrației Prezidențiale, nu vom afla ce a câștigat România în urma acestei vizite în Dubai. Vin investitorii, România devine lider în energia nucleară, scad prețurile la energie, cresc salariile cetățenilor, crește influența geopolitică a României… Nimic. Tăcere totală. La fel ca și în precedentele deplasări nu știm care este raportul cost/beneficiu. Adică, ai cheltuit sume exorbitante pe barosăneala de a merge cu avion privat, dar ce a câștigat România? În afară de o nouă destinație turistică pe care Președintele o adaugă în albumul personal de familie… Pentru români, nimic!
Însă, turismul prezidențial există și este lipsit de transparență. Și, mai există aroganța prezidențială de a pune pe locul doi Ziua Națională chiar de Ziua Națională a României. Dacă data Paștelui poate varia, 1 Decembrie cade, în fiecare an, tot pe 1 Decembrie. Deci, nu era vreo surpriză că este Ziua Națională. Și, cu toate acestea, obrazul subțire cu cheltuială se ține. Prin urmare, pe repede înainte festivități de Ziua Națională, pe și mai repede înainte recepție la Administrația Prezidențială (în jurul prânzului pentru că se întunecă mai repede!) și fuga repede to the airport. Că, deh, avea un avion de prins.
Și, toată această aroganță cu binecuvântarea partenerilor de guvernare. Adică, PNL-ul care l-a garantat pe Klaus Iohannis și PSD-ul care a „sponsorizat” turneul turistic prezidențial. Din bani publici ce-i drept. Cine plătește factura acestor aroganțe? Românii! Ei plătesc factura pentru acest mod lejer de a promova interesele naționale pe diverse spații. Dar, suntem mândri că președintele României este turistul perfect. Merge peste tot în lume, face poze, zâmbește, prinde puțin soare, se întoarce acasă pentru a schimba bagajele și, evident, destinația.
Au trecut 9 ani de când președintele Iohannis a fost ales. Care sunt realizările acestui mandat costisitor pentru români? Ce lasă în urmă? Care este schimbarea pe care a făcut-o? Evident, în afară de a schimba guvernarea PNL-USR cu rotativa PSD-PNL… Este România (mai) bine educată? Este sistemul de educație mai performant? Poate că din Africa și Dubai lucrurile par să fie mai bune. Însă, de la cetățeni se vede impostura și ipocrizia mandatului de 9 ani ce se poate rezuma la 4 zile și 3 minute. Adică, un fel de sejur turistic presărat cu accente de city break… pe banii românilor.
În mod evident, după ce a pus România pe harta Africii, propaganda, la revenirea din Dubai, va arunca pe piață faptul că discursul susținut de Președintele Iohannis a schimbat viziunea statelor importante în ceea ce privește energia nucleară, iar România, devine, pentru prima oară, un furnizor de bune practici și inițiative regionale și internaționale, în domeniul turismului și al lipsei de transparență a banului public.
Concluzionând, în țara numită România mai cred doar românii de rând care, oricât de greu le-ar fi să ducă un trai decent, mai au puterea să zâmbească, să prețuiască Ziua Națională și să cânte cu emoție „pentru toți românii care-și sunt stăpânii, soarele răsare-n București”. Pentru conducătorii noștri soarele, din păcate, răsare în alte țări: pentru Iohannis în Emiratele Unite Arabe, iar pentru Ciolacu, în Statele Unite ale Americii. Între timp… noi sperăm că, în viitorul apropiat, „veni-vor și mai bune vești”… depinde doar de noi. Dar și de modul în care alegem să ne implicăm și să păstrăm valorile tradiționale autentice așa cum le-am primit de la străbuni. De modul în care avem credința în pilonii acestui neam.
9 ani, 4 zile și 3 minute…

Categorii
Articole recente
Alegeri prezidențiale: Sebastian Popescu, Partidul Noua Românie
28 octombrie 2024România are talent, îi lipsesc doar politicienii…
26 octombrie 2024Alegerile prezidențiale din România
14 octombrie 2024Șoșoacă scoasă din joc, democrația din România pusă pe standby…
6 octombrie 2024Tags
Instagram Feed
ionelaalinaalupoaei
Calendar