De ceva timp, AUR-ul lui George Simion anunță diverse „achiziții”. Unele mai apetisante decât altele. Câteva ușor controversate. Însă, anumite personaje care au trecut în barca AUR simțind oportunitatea nu trebuie neapărat să fie pe placul meu. Important este faptul că AUR-ul lui George Simion crește la nivel de imagine. Și, cel mai probabil, crește și în ceea ce privește numărul de membri.

Astăzi, scena politică din România pare să fie dominată de actori politici mari (AUR, PSD și PNL), actori politici constanți (UDMR), partid parlamentar aflat în căutarea direcției (USR), partid de lider (SOS), cel mai mare partid “mic” (PER), partide mici parlamentare (Forța Dreptei, PMP). Pe lângă ei, dar în afara „arenei parlamentare” sunt actori aflați în mișcare browniană care își proiectează un viitor prezidențiabil sau elitist prin întruchiparea lidership-ului, partide oportuniste (Republicanii, APP),  și o serie de partide mici (ARCA, MRS, BUN, Neamul românesc, Partidul Patrioților etc.). Evident, mai există și PRM-ul care, din start, pornește cu o cotă de minim 5%, însă, probabil, nu a venit vremea de a demonstra ce poate.

Brownienii, oportuniștii și partidele mici, realizând curentul suveranist au încercat să se urce pe acest val. Fiecare dintre ei clamează și încearcă a se „vinde” drept cel mai suveranistul dintre toți. În mare parte, dacă ar fi să îi întrebi pe unii lideri despre ce înseamnă „suveranism sau suveranist”, cred că răspunsurile s-ar încadra, cu lejeritate, la capitolul „politicienii spun lucruri trăznite”. În mod real, niciunul dintre partidele mici nu are o direcție sau o doctrină bine stabilită. Cel mai probabil nu au nicio structură organizatorică ce ar putea fi menționată. Dar, și ele gravitează în acest bazin al suveraniștilor sperând să realizeze diverse alianțe, protocoale și/sau înțelegeri cu un partid politic mai mare, din aceeași zonă, și, astfel, să obțină măcar un mandat de parlamentar.

George Simion – magnetul partidelor mici

În lipsa unei creșteri considerabile a partidelor mici de tip suveranist, George Simion și AUR-ul au înțeles oportunitatea pe care o au în față. Și, au dat drumul la alianțe, fuziuni, protocoale cu tot ce înseamnă glas de partid politic de suveranist. Practic, George Simion s-a legitimat, cu excepția unor „achiziții” contestabile (din punctul meu de vedere!), în cel mai mare trader, devenind, astfel, singurul legitim să vorbească despre suveranism, dar și să reprezinte suveranismul. Unele partide mici au furat startul și s-au lipit de AUR, altele mai visează să o facă, în timp ce unii speră că vor convinge pe cineva să li se alăture pentru a face un fel de concurență la Polul Suveranist realizat de George Simion în jurul AUR-ului.

Între timp, AUR-ul își consolidează poziția de principal partid politic de opoziție care emite puncte de vedere la gafele Puterii și care are poziții ferme pe subiectele reale ale românilor. La nivelul cetățenilor, AUR-ul este soluția la multe din problemele existente, dar și alternativa la partidele politice mari și constante care, timp de 34 de ani, s-au aflat, direct sau indirect, la conducerea României. Rezultatul politicilor implementate de PSD și PNL, singuri sau în coaliție, ori alături de UDMR sau USR, se văd. Aproape 60% dintre cetățeni nu își exercită dreptul de vot. Motivele sunt diverse. De la dezgustul față de clasa politică și până la neînțelegerea faptului că decizia politică a partidelor politice influențează inclusiv dobânda ratei bancare.

AUR-ul lui George Simion a devenit un fel de magnet pentru toate partidele mici. Toate speră să intre într-un dialog, formal sau informal, și, astfel, din foști consilieri ai vreunui prim-ministru sau cel mai tânăr candidat la Parlament să devină parlamentari cu acte în regulă. Toți speră să intre în siaj-ul AUR-ului și să obțină un mandat.

Curățenie în rândul partidelor politice

Însă, demersul lui AUR-ului lui George Simion poate merge mai departe decât Polul Suveranist. Dacă admitem că partidele mici aflate în căutarea speranței și a afirmării vor intra sub cupola AUR, atunci pe scena politică ar mai rămâne PSD, PNL, UDMR (presupunând că încă mai există etnici maghiari prin Tulcea sau Botoșani!), și o alianță de dreapta (Forța Dreptei, PMP și USR) care, în cel mai fericit caz ar face pragul electoral, deși este puțin probabil. Deci, scena politică ar fi reprezentată de PSD, PNL, AUR și UDMR. Deci, din sutele de partide care candidau la parlamentare, rămân doar 4, cu mențiunea că UDMR-ul, cel puțin la nivelul datelor rezultate în urma recensământului, nu are cum să obțină mai mult de 5-6%.

Pe cine ajută această curățenie în rândul partidelor politice? Pe AUR și pe George Simion. Dacă admitem faptul că PSD, PNL și UDMR au un bazin electoral destul de bine conturat, atunci înseamnă că „potul” poate fi luat de AUR care, în situația unei prezențe la vot de peste 60%, schimbă drastic procentele obținute.

Prin urmare, mișcarea AUR-ului lui George Simion este îndrăzneață. A prins și pe măsură ce zilele și săptămânile trec, prinde contur. Așa, poate, se explică și ieșirile nervoase ale lui Marcel Ciolacu când aude de AUR și George Simion. La fel și migrările semnificative ale unor parlamentari PSD către AUR. Cu siguranță că mișcarea lui George Simion nu este una a speranței, ci un calcul bine făcut. O strategie ce comportă și un anume grad de risc. Adică, cei care s-au ”lepădat” de PSD și PNL să nu revină la matcă după obținerea mandatului. Însă, oricum ar fi Polul suveranist nu numai că întărește AUR-ul lui George Simion, dar face și curățenie pe scena politică.

Și care este logica alianțelor de acum?

În primul rând, cel mai probabil, AUR-ul a înțeles faptul că fără filiale bine structurate în fiecare județ, șansele de a câștiga sunt mici. Deci, este nevoie de filiale și oameni în fiecare UAT. Prin urmare, jocul de „achiziție” al partidelor mici satisface această nevoie.

În al doilea rând, alegerile europarlamentare se apropie cel mai mult de alegerile prezidențiale. Deci, europarlamentarele pot reprezenta un preview al prezidențialelor. Și, în funcție de rezultatul obținut la europarlamentare, ai timp să faci „acordul fin” al prezidențialelor. Adică, un fel de revanșă al momentului 2000, cu amendamentul că, în locul lui Corneliu Vadim Tudor, este George Simion.

Mai mult, cel mai probabil, la europarlamentare „achizițiile” AUR vor candida pe listele acestui partid. Și, prin urmare, este puțin probabil, ca până la parlamentare și/sau prezidențiale, candidații care nu au obținut mandatul să se reîntoarcă la partidul din care au plecat. Pe cale de consecință, respectivele partide mici vor „deceda” pe cale naturală, singurul care își consolidează poziția în raport cu ceilalți competitori fiind… AUR-ul.

În concluzie, logica acestor achiziții poate fi curățenia pe scena politică, segmentarea mult mai riguroasă a electoratului și ambiția politică a lui George Simion de a intra în finala alegerilor prezidențiale din poziția de candidat legitim al curentului suveranist cu care tot mai mulți români par să rezoneze. A nu se înțelege că este bine sau rău acest lucru. Este doar o realitate de care trebuie să ținem cont. O realitate ce ar putea explica mișcările, aparent, fără legătură, pe care AUR-ul le face în ultima perioadă, dar și încercările disperate ale unor promotori ai viziunii creștine de a se poziționa pe scena politică.