House of Cards autohton: PSD și PNL luptă și nu prea, AUR câștigă teren, Republicanii se infiltrează, partidele mici visează! Cine sunt adevărații câștigători?

Clasa politică din România este în fierbere. Zilnic se fac scenarii astfel încât partidele politice aflate la putere să obțină „potul cel mare”. De la măsuri populiste și până la diverse strategii de comasare a alegerilor astfel încât succesul să fie garantat. Partidele parlamentare, PSD-PNL-UDMR, sunt prinse în jocurile de laborator, în timp ce AUR-USR privesc de pe margine cum puterea își face calculele. În tot acest timp, cetățenii privesc nedumeriți agenda publică ce este acaparată de jocuri politice și mai puțin de soluții la probleme reale. De fapt, jocurile politice ale partidelor aflate la putere demonstrează clocotul din interiorul lor. Totul se joacă pe fumigene și ținte false, strategia fricii fiind cea care guvernează. Partidele populiste se poziționează în „adevărații” apărători ai celor mici, în timp ce „elitele”/puterea doresc conservarea beneficiilor.

Mai mult, anul 2025 reprezintă anul în care cetățenii se vor cufunda în prăpastie. Puterea, din dorința conservării puterii, a amânat reformele sau aplicarea unor măsuri fiscale prin care să se depășească situația economică precară a țării. Fix până în anul 2025, când noul Guvern, Parlament și Președinte vor trebui să deconteze. Surpriza este că mandatul lor este pe 4 ani și nimic nu le poate periclita statutul de ales al neamului. Cu toate acestea, într-un mod pervers puterea a menționat, în treacăt, nevoia de reforme fiscale dure, însă societatea ori nu a perceput mesajul, ori este (în continuare!) într-o profundă stare letargică.

Alianța PSD-PNL

Aparent, marii câștigători sau presupuși câștigători sunt PSD și PNL. PSD-ul se luptă din răsputeri să mențină actuala structură de conducere a PNL-ului. Însă, testul adevărat este reprezentat de scorul electoral la alegerile europarlamentare. În situația, posibilă și probabilă, în care PNL-ul nu va reuși să obțină un scor electoral decent (adică, să se situeze pe locul 2, imediat după PSD), atunci, cel mai probabil și posibil, generalul Ciucă va fi debarcat de la conducerea partidului (cazurile Orban și Cîțu demonstrează că „echipa câștigătoare” rămâne „câștigătoare” dar fără președinte!). Și, în această situație, PSD-ul se va trezi în contextul în care va trebui să negocieze cu o altă aripă de „câștigători”, cel mai probabil, reprezentată de Rareș Bogdan sau similari. Ori, în această situație negocierile dintre PSD și PNL vor fi cu adevărat „dure”.

În interiorul PSD-ului, avem o situație similară. Dacă, sub mandatul lui Marcel Ciolacu, nu se va obține un scor decent, atunci „actualul președinte” devine „fostul președinte”. În schimb, dacă la alegerile europarlamentare, PSD-ul obține un scor bun, atunci vor urma celelalte alegeri. Și, în situația în care Marcel Ciolacu nu va ieși președinte, atunci, din nou, va pierde poziția de putere și conducere în PSD. În schimb, dacă va ieși președinte, atunci tot va pierde poziția. Prin urmare, Marcel Ciolacu, cel mai probabil și posibil, va pierde poziția de putere în PSD. La fel de probabil este ca noul lider social-democrat să fie un politician care, în trecutul apropiat, a mai încercat o așa-numită „lovitură de Palat”. Adică, Mihai Tudose. Actual europarlamentar, fost membru ProRomânia și PSD, Mihai Tudose se încălzește de pe margine astfel, încât să fie în poll position pentru debarcarea forțată sau plecarea naturală a lui Marcel Ciolacu din fruntea PSD-ului. Evident că Mihai Tudose nu este singur în această luptă. Posibil ca aspirații de viitor președinte al PSD să fie și în planurile lui Sorin Grindeanu.

AUR

În acest moment, AUR-ul punctează bine la capitolul imagine. Protestele recente (deși, s-a încercat acapararea lor!) i-au adus creșteri ale intenției de vot. Însă, AUR-ul rămâne deficitar la capitolul organizare. Spre deosebire de PSD și PNL nu are o structură foarte bine închegată la nivelul fiecărei organizații locale. Mai mult, partenerii de alianță, Partidul Republican, reprezintă o vulnerabilitate. Și din punct de vedere imagine, dar și din punct de vedere organizare.

În primul rând, mulți dintre liderii Partidului Republican sunt foști membri ai PSD, foști PRM-iști sau ai altor partide. Astăzi, ei s-au vopsit în „politicienii noi”. Mai mult, probabil că din dorința AUR-ului de a nu se vulnerabiliza, Partidul Republican a devenit magnetul foștilor membrii PSD care, în lipsa garanției unui nou mandat, s-au reorientat. De asemenea, Partidul Republican a adunat și alte personaje legate de PSD. Este foarte posibil ca AUR să nu cunoască aceste aspecte, dar puțin probabil. Cel mai plauzibil este că AUR-ul cunoaște aceste realități pe care le acceptă tacit și, în caz de Doamne Ferește, vina este a partenerilor „republicani” care, în mod paradoxal, în loc să își promoveze propria imagine, aleg să puncteze că fac parte din Alianța AUR. Iar aceste mesaje sunt transmise în mod obsesiv de către conducerea Partidului republican ce încearcă, din răsputeri, să se afișeze cu liderii AUR. Oricând și oricum.

În al doilea rând, ținând cont de acest aspect, este foarte posibil și probabil ca „republicanii” să fie „lungul braț al PSD-ului” în AUR, astfel încât să își maximizeze scorul structura de putere din noul Parlament, dar și din zona de influență a noilor primari, consilieri locali etc. Oricum, Partidul Republican reprezintă o mare vulnerabilitate pentru AUR. Întrebarea care se naște este dacă „vulnerabilitatea reprezentată de republicani” este acceptată în mod tacit și voluntar de către AUR sau nu se cunoaște.

UDMR

Dintre toți, UDMR-ul pare să fie singura formațiune politică ce își urmărește constant jocul practica de peste 30 de ani. Fiind convins că procentul de 6% îl ajută enorm în orice negociere, UDMR-ul face un joc de așteptare, fiind curtat de mai toate partidele.

Între timp, punctează la capitolul beneficii, astfel că, dacă privim ultimii 30 de ani, UDMR-ul s-a aflat întotdeauna la Putere, în mod formal sau informal.

Dacă ne uităm cu atenție la europarlamentarele din 2019, magicienii PSD-PNL au făcut un miracol: au făcut să apară etnici maghiari în cele mai neașteptate localități din țară unde nu s-a văzut picior de maghiar de mai bine de 40 de ani. Întâmplător sau nu, în respectivele localități puterea era în mâna așa-zișilor baroni roșii sau galbeni care conduceau cu „mână forte” zone foarte sărace sau defavorizate.

Alianța Dreptei: USR-Forța Dreptei-PMP

Cele 3 partide, care în realitate sunt 4 (PMP-ul având o situație juridică bizară!), au pus de o Alianță, vârful de lance fiind USR-ul. Însă, în interiorul USR-ului există scandaluri și interese punctuale, mulți dintre actualii parlamentari având negocieri discrete cu PSD-ul pentru a obține un loc eligibil în diverse colegii. Surpriza vine de la PMP, în interiorul căruia există un conflict major între aripa Diaconescu și Tomac. Or, în situația în care, cel puțin din punct de vedere juridic, disensiunea dintre Diaconescu și Tomac nu va fi rezolvată, probabilitatea ca instanța de judecată și BEC-ul să valideze această alianță electorală (despre o alianță politică nu poate fi vorba, deoarece PMP-ul în lipsa unui reprezentant legal nu poate semna o alianță care să fie validată de Tribunalul București) este aproape de 0. Prin urmare, poate doar la nivel de imagine și declarativ cele 3 partide vor insinua că sunt o alianță, dar, din punct de vedere juridic, vor candida separat. În acest caz, singura șansă de a trece pragul electoral o are USR-ul, restul partidelor jucând la mare depărtare de mult-râvnitul 5%.

Partidele mici

Pe scena politică, ca urmare a incapacității Puterii de a furniza soluții și, implicit, de a livra promisiunile electorale, au apărut o sumedenie de partidulețe mici care adoptă discursul suveranist. Mulți dintre liderii suveraniștilor habar nu au ce înseamnă conceptul. Este un fel de patriotism și naționalism cu trimitere la diverse perioade istorice ale României. Însă, în mod cert, nu pot explica, simplu și direct, ce înseamnă suveranismul astfel încât să fie înțeles de orice român. Și, cu toate acestea, aceste partidulețe mici au răsărit ca ciupercile. În cele mai multe cazuri, partidele mici se comportă, din punct de vedere conducere, asemenea unui PFA, fiind partide politice pe persoană fizică. Prin urmare, probabilitatea și posibilitatea de a se dezvolta asemenea unei entități politice autentice este mică.

Mai mult, fiecare lider al acestor partide se dorește a fi „adevăratul” om politic ce coagulează în jurul lui. În realitate, fiecare sau în grupuri restrânse, poartă un război fratricid cu ceilalți jucători pe culoarul suveranist. Și, în acest haos și degringoladă, suveraniștii nu reușesc să se impună în fața AUR sau a partidului senatoarei Șoșoacă. Lipsa lor de înțelegere a faptului că trebuie să fie uniți, face AUR-ul să rămână singurul jucător pe „terenul” suveranist. Despre partidul senatoarei Șoșoacă nu sunt multe lucruri de spus. În afară de un joc de imagine de tip coleric, partidul nu înseamnă nimic altceva decât senatoarea Șoșoacă avidă după putere, recunoaștere și exprimarea protocolului de stat, cu puternice accente de mahalagism.

Partidele mici ar putea reprezenta o variantă care să atragă numai în situația în care liderii lor nu s-ar comporta într-o manieră ce nu este compatibilă cu politica. Adică, cu o viziune autocrată, în care doar ei dețin adevărul absolut și cine vrea să adere, în mod voluntar, este obligat să respecte diverse documente programatice. Altfel spus, în locul comunicării aleg să promoveze „ori ca mine, ori deloc”. Un fel de PFA transformat în partid politic de casă.

Un alt joc interesant este cel făcut de PUSL care, beneficiind de o infrastructură media, este curtat de toți jucătorii politici. Prin urmare, cel mai probabil, fiecare jucător politic „va ceda” de bună voie ceva din procentele obținute, astfel încât și PUSL să treacă pragul electoral. De fapt, PUSL se dorește a fi un fel de UDMR care exploatează dorința avidă a celorlalți jucători politici de a „fi pe sticlă”.

Alegătorii

Ei sunt cei mai bulversați. Procentul de 60% de cetățeni care nu participă la vot reprezintă o miză importantă pentru toate partidele politice. PSD, PNL, UDMR, USR nu au interesul de a-i face pe cei 60% să iasă la vot. Din simplul motiv, că o prezență mai mare la vot, schimbă rezultatul. Pe de altă parte, AUR-ul pare că are potențial în a atrage din cei 60%. La rândul ei, senatoarea Șoșoacă, adepta unui discurs violent, cu multe fracturi de logică, dă bine pe rețelele sociale, însă și cetățenii știu că sunt doar vorbe. Între-un mod paradoxal, senatoarea Șoșoacă (cea mai virulentă și lipsită de soluții valide!) face un antijoc la AUR, la fel cum fac și partidele mici. Principalul beneficiar este PSD-ul care încearcă să stopeze „priza” AUR-ului la public. Într-o mai mică măsură, beneficiar este și AUR-ul care se vulnerabilizează și mai câștigă ceva procente. Însă, beneficiarul real este PSD-ul.

Mai mult decât atât, la nivelul cetățenilor (ai acelor 60%) există convingerea că promisiunile partidelor populiste sunt greu de pus în aplicare. Și, cu toate acestea, există trend-ul de a-i vota. În lipsa unei coagulări a tuturor mișcărilor suveraniste, principalii beneficiari ai acestei degringolade sunt cei de la PSD pentru că opțiunile electorale se împart, votul se disipează și, în final, partidele mici nu trec de 5%. În concluzie, nimic nu se schimbă.

Atât timp cât nu există o educație civică și politică, românii nu prea pot face diferența între simpatizant, membru al unui partid politic și cetățeanul cu drept de vot. Însă, vina nu este a cetățenilor ce aleg eminamente emoțional.

Concluzie

Lupta de putere din interiorul PSD și PNL îi obligă să se protejeze unul pe altul și, implicit, să facă totul pentru ca și după momentul alegerilor, coaliția să continue. PSD-ul, prin troianul Partid Republican, încearcă să își implanteze candidați la parlamentare, astfel încât, în noul Parlament să se producă o migrație masivă către „partidul mamă” PSD. Prin urmare, în cazul acestui scenariu, PSD-ul poate clama, cu ușurință, că are cel mai mare număr de parlamentari, deci își va impune propriul joc.

La rândul său, Nicolae Ciucă, neavând experiența omului politic (în fond, Nicolae Ciucă este în politică de puțină vreme, iar abilitățile din zona militară nu sunt identice cu cele din zona politică!) are tot interesul să fie „prietenos” cu Marcel Ciolacu și PSD, fiind, poate, singura șansă de supraviețuire politică post alegeri 2024.

AUR-ul, cel mai probabil, va fi pe locul 3 sau 2. Însă, rămâne de văzut dacă „foștii social-democrați” vopsiți în republicani nu vor reveni la matcă. Cel mai probabil, republicanii „foști PRM-iști și PSD-iști” se vor întoarce la matcă, clamând faptul că ei sunt tehnocrați și, prin urmare, țara are nevoie de expertiza lor. Adică, un fel de Șoșoacă 2.0.

La fel de adevărat este și faptul că doar o mică parte din cei 60% de cetățeni care nu își exprimă dreptul de vot vor merge către partidele mici suveraniste. Însă, votul lor nu va conduce spre 5%. Cu alte cuvinte, votul va fi irosit, cel puțin din perspectiva unei schimbări.